Ma uit la Tour de France - asa cum, pana nu de mult, ma uitam la turneul de tenis de la Wimbledon. Si, dintr-o data, m-am gandit la notiunea de "fan". Sunt oare un fan? Sau doar un om pasionat de sport - de acestea doua si de altele - care simte incantarea drumului pe care il parcurge alaturi de preferatii sai?
Asa ca din aceasta mica dilema au iesit vorbele de mai jos.
Ce inseamna sa fii fan…
Cand vine vorba de sport, pasiunea spectatorului sau a telespectatorului nu are limite. Ne trec fiori de emotie, suferim sau atingem extazul alaturi de echipa favorita sau sportivul preferat, le iertam orice greseala sau ii calcam in picioare pentru ea si, in general, viata noastra trece pe planul al doilea cand, cu ochii atintiti spre ecranul mai mult sau mai putin HD, ne hranim din victoriile sau esecurile celor ce, vremelnic, ne ocupa inima.
Lumea sportului din ultimul deceniu face insa ca termenul de « fan » sa semene tot mai mult cu acel cuvant din care provine : fanatic. Fanatismul sportiv curma vieti (cand un fotbalist este amenintat cu moartea, sau chiar ucis de paranoia sportului devenit religie, asa cum s-a intamplat candva in Columbia) ; fanatismul sportiv invinge civilizatia, atunci cand un comentator sportiv tanar dar respectat de la TVR inlocuieste traditionalul termen de rivalitate cu cel al « dusmanilor de moarte » (se intampla acum vreo 4-5 ani…); fanatismul sportiv ne face, uneori, sa uitam de ceea ce ne apropie si sa platim cu ura parerea sotului, iubitului, fratelui, prietenilor care isi aleg favoriti ce ne transforma si pe noi in rivali.
Exista totusi doua spatii ale lumii sportive unde ura aceasta nu isi are, din fericire, locul (doar, poate, in mintea cate unui adolescent infierbantat si gata sa isi linisteasca – temporar – hormonii cu cuvinte murdare) : tenisul si ciclismul.
Nu intamplator, sunt sporturile pe care le iubesc. Sunt sporturi care pot naste idoli, dar care in acelasi timp te invata, zi de zi si saptamana de saptamana, ce inseamna respectul fata de tine si fata de ceilalti. Rivalul se opreste sa-si ajute adversarul cazut de pe bicicleta ; sfarsitul meciului de tenis aduna, in strangerea de mana de final, admiratia pentru cel care s-a dovedit mai bun.
Adevaratii fani nu sunt fanatici ; adevaratii fani trebuie sa ramana baza de incredere si motivatia performantei – altfel, sportul ar putea deveni, incet-incet, doar o alta modalitate de exorcizare a frustrarilor omului simplu care, timp de o clipa, s-ar simti, prin idolii sai, un zeu.
