De câteva zile încoace circulă pe internet un film documentar care - de justesse, la urma-urmelor - îi repune pe daci/traci în centrul atenţiei, la iniţiativa lui Daniel Roxin.
L-am văzut şi eu şi, dincolo de controversele normale pentru oricare dintre fiinţele umane - de oriunde, de oricând - care se simt protejate de status-quo-ul istoriei învăţate la fel de câteva sute de ani - filmul este interesant, bine făcut şi pornit dintr-o iniţiativă de suflet.
Mai este oare nevoie să ne căutăm identitatea noastră - ca popor?
Întrebarea poate părea surprinzătoare, căci e ciudat ca, după nişte mii de ani, să constaţi că nu prea ştii cine eşti, că poate alţii au stabilit asta pentru tine, că nu eşti mulţumit cu plasarea ta în "periferia" (nu doar geografică) a Europei...
Aşa cum îi spuneam şi autorului acestui documentar, nu fac parte dintre cei care, din timp în timp, de pe la Dobrogeanu-Gherea încoace, susţin un protocronism românesc adesea agresiv. Dar istoria nu are doar o singură faţetă, sau doar un singur adevăr, iar cel care afirma că "istoria este scrisă de învingători" nu a greşit deloc.
Şi nici istoria ceva mai recentă nu ne ajută, căci nici pe aceea nu părem să o cunoaştem în toată profunzimea sa.
Istoria este o poveste, o metaforă, o trăire care are mii de faţete, în funcţie de cel care o gândeşte, o trâieşte, o determină sau o schimbă la un moment dat. Oare Nero ar mai fi distrus Roma dacă ar fi fost destui cei care să-i dezvăluie nebunia? Sau ar fi devenit un sfânt, dacă aceia care susţin că trecerea spre modernitate nu se poate face decât distrugând ceea ce a fost, ar fi câştigat bătălia cu istoria?
Fiecare epocă are susţinători şi inamici. Fiecare personaj cu pretenţii de factor istoric are emuli şi duşmani. Popoarele lumii - la fel. Omenirea a evoluat pe baza cruntă a luptei pentru supremaţie şi dominare. Nu doar supravieţuirea - ci dominaţia este scopul suprem. Poate că şi teoria lui Darwin ar trebui reformulată în acest sens...
Fiind postat pe un blog pe internet, filmul este, desigur, însoţit de comentarii din cele mai diverse. Pro şi contra. Până la urmă, controversa poate fi şi sursa marilor descoperiri şi poate, într-o bună zi, vom afla cine "am fost" atunci - iar asta ne va ajuta să înţelegem, în sfârşit, cine "suntem acum". Sau poate că nu? Cel mai trist mi s-a părut că unii comentatori se bucurau că au şansa să îşi descopere "o identitate". Păi atunci - cum au trăit până acum, în lipsa ei???
Indiferent de părerea fiecăruia - chiar eu privesc acest nou demers de înţelegere a istoriei cu oarecare suspiciune - filmul merită văzut. Calităţile sale - efortul de cercetare, logica aşezării coerente a pieselor acestui puzzle şi chiar latura artistică - sunt reale şi evidente.
Autorii promit o continuare.
Dincolo de daci şi istoria lor - poate că un incurs realist în problematica denumirii spaţiului geografic care ne defineşte pe toţi, oricare ar fi sângele şi gena pe care le purtăm în noi, ar fi util pentru cei care abia acum deprind tainele istoriei.
Pentru cei care învaţă mecanic - în numele unei programe prosteşti - ani de domnie şi nume de domnitori înşiruiţi ca la paradă, fără să afle nimic despre motivaţia fiecărui act sau gest istoric.
Istoria este o poveste frumoasă şi controversată. Şi, mai ales, fără de sfârşit...
