MALTA... un loc magic, în care îmi doream de multă vreme să ajung. Este Europa, şi totuşi nu seamănă cu Europa. Un grup de insule în Mediterana, undeva aproape de mijlocul distanţei dintre Sicilia şi nordul Africii... Spaţiu de confluenţă a culturilor, cu o tentă profund religioasă şi amintirea poveştilor eroice din zorii Evului Mediu...
Am adunat aşa de multe amintiri, încât aproape că mi-e teamă să vorbesc despre ele, să nu cumva să se risipească, ca un fum. Casele, albe, rânduite în terase pe terenul stâncos, aproape de apele albastre. Cactuşii înfloriţi, măslinii şi portocalii ce răsfăţau un început de primăvară, în timp ce acasă, la Bucureşti, iarna răsufla aburi de gheaţă. Şoselele arcuite, meandre împietrite şi ameţitoare, descoperindu-ţi noi surprize vizuale din acest spectacol uimitor şi plin de culoare. Staţiunile de pe malul Mediteranei, mici bijuterii ce te aşteaptă să revii...
Apoi, Sicilia. A meritat să ne trezim la 4 dimineaţa - ca să prindem catamaranul spre Sicilia. Pe drum, am trâit încă un răsărit de soare spectaculos - pe Mediterana. Mi-a amintit de răsăritul din cabina piloţilor (demult, în drum spre Cuba, prin 1979), răsăritul din Deltă, pe vaporaş, răsăriturile (multe!) de pe terasa hotelului din Mamaia sau de la 2 Mai...
Ajunşi în Sicilia, ne-am urcat în autocare şi am pornit spre Etna. Muntele rău şi bun, a cărui lavă răsturnase puţin lumea doar cu un an în urmă - pe 31 decembrie 2011. Noi veneam acolo pe 30 decembrie 2012. Eu veneam pe urmele cicliştilor din Giro, pe urmele exploratorilor moderni, visând culmile şi regretând că sus era încă iarnă şi eu nu sunt un bun alpinist...
Şi, tot în Sicilia - Taormina... iubită de turişti, răsfăţ suprem pe malul Mediteranei... sau la înălţime. Incredibil - dar romanii aveau, aici, un amfiteatru... Iar grădinile sale semănau cu cele ale Semiramidei...
Seara târziu, reveniţi la hotel, nu regăseam somnul... ce zi minunată... ce experienţă extraordinară...
A doua zi a fost 31 decembrie. Dar Revelionul nu era singura noastră grijă... mai era şi vizita în insula mai mică a Maltei - insula Gozo. Alte splendori de descoperit...
Străduţele strâmte unde aveai impresia că te vei bloca de tot, în autocarul ce părea mult prea mare pentru spaţiul îngust... şi totuşi...
Străzile mereu în pantă, tot mai sus, spre biserica în faţa căreia te priveau statuile celor doi Papi (Pius IX şi Ioan Paul II) ce au binecuvântat locul...
Şi, mai ales, pe drumul spre întoarcere, TA'PINU... basilica ridicată în mijlocul câmpurilor, ca aducere aminte a unei poveşti ce seamănă mult cu cea de la Lourdes... de altfel, locul este considerat al treilea ca importanţă, după Lourdes şi Medju Gorje, pentru slăvirea Fecioarei Maria...
Se spune că iconiţele de aici au puterea de a alunga boala... Am cumpărat una şi părintele de acolo mi-a sfinţit-o. Am schimbat câteva cuvinte - m-a întrebat de unde sunt, i-am spus - şi i-am mai spus că regret că nu am ajuns acolo acum câţiva ani - poate că atingerea acelui loc sfânt ar fi putut să o vindece pe mama...
Am ieşit de acolo cu multă lumină şi linişte în suflet... Ca într-un început de acceptare...
În sfârşit, ultima oprire: Azzure Window - Fereastra Albastră... O stâncă răsărind din mare, ascunsă privirii şi la care nu poţi ajunge decât strecurându-te cu barca prin peştera săpată sub alte stânci... În bărcuţa mică, răsucită de valuri, îngheţasem de spaimă, dar când am ieşit pe partea cealaltă, la lumină... am uitat totul şi m-am răsfăţat privind spre golul săpat de valuri în mijlocul acelei stânci... Niciun barcagiu nu trece niciodată prin Fereastră... legenda spune că ea s-ar prăbuşi în mare... şi poate că aşa se va întâmpla într-o zi, cîci nimeni nu poate opri efectul intemperiilor asupra acestui miracol al naturii...
