Uite ca se mai sfarseste un an.
In ultima vreme, boala mamei nu mi-a mai lasat prea multe clipe libere - si mai ales inspirate - ca sa scriu cate ceva pe blog. Pacat.
Poate ca ar fi trebuit sa scriu despre rezultatul alegerilor. Ca degeaba i-am votat pe liberali (desi, sincer, Crin Antonescu este departe de a fi convingator cu adevarat). Ca tot Basescu e presedinte. Ca intuiesc pericolul real al unei noi dictaturi - una "cu fata democratica". Ca ma uimeste modul in care cei plecati demult de aici se lasa pacaliti de un discurs golit de sens si de valoare. Ca majoritari sunt manelistii si oamenii cu educatie putina - care si acum o mai cauta pe Elodia...
Poate ca ar fi trebuit sa scriu despre intalnirile cu prietenii. Scurte, dar (in contrapunct cu cele de mai sus) pline de sens. Despre cafeneaua de vizavi (Dorde) unde - in ciuda plasarii pe strada cea mai de fitze din Bucuresti (Dorobanti, desigur!) e loc numai pentru prieteni adevarati si se canta Cohen sau Amalia Rodriguez...
Ah, da - Cohen. Poate ca ar fi trebuit sa scriu ca am in mana DVD-ul cu primul lui concert, cel de la Isle of Wight, din 1970. Ca l-am obtinut cu emotie si rabdare, de la Amazon.com (desi traiesc in Romania si nu prea mai vea nimeni sa accepte comenzi de aici. S-au ars de prea multe ori cu tot felul de hotzi). Ca l-am urmarit cu un fior ce mi-a amintit de Doina Cadariu si de prima caseta cu cantecele lui, ascultata pe cand aveam vreo 18 ani.
Poate ca ar fi trebuit sa vorbesc putin si despre bucuriile simple si trairile intense ale vietii mele din ultima vreme. De forum-ul Cohen in care mi-am facut atatia prieteni. De cartile pe care le-am recitit cu candoare in lunile din urma - ultima - sau mai bine zis cea mai recenta -, La Medeleni.
Sau de ziarele pe care nu le mai citesc. Sau de televiziunea romana care decade mereu. Ma refugiez pe TVR Cultural sau National Geographic. Sau privesc ultimele episoade din "Medium" pe AXN.
Poate ca ar fi trebuit sa vorbesc despre Hannuka sau despre Craciun caci, intr-un fel sau altul, le iubesc pe amandoua. Pe primul pentru amintirile mele, pe al doilea pentru radacinile mele. Sunt un om norocos - sa am si una, si alta.
Dar, mai ales, ar fi trebuit sa vorbesc despre OANTA.
A fost iarasi 15 decembrie fara el. Au trecut deja 16 ani de cand nu mai este? Pare ireal. Cateodata mi-e dor sa cant iar pe scena, sa simt fiorul acela al pasiunii comune, al bucuriei impartasite pe de-a-ntregul.
Cotidianul ne-a daruit un mic cadou. In 16 decembrie,un mic memento pentru noi - dar mai ales pentru el. Un articol discret si cald, cu poze in care m-am regasit si eu, un pui de om inca emotionat si speriat de noua glorie a cantecului nascut din suflet.
In acest sfarsit de an, am timp sa rasfoiesc in memorie clipe bune si mai putin bune si sa sper la ceva egal cu asta pentru anul care vine.
Sa fii bun, 2010!
Se afișează postările cu eticheta Cohen. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cohen. Afișați toate postările
miercuri, 30 decembrie 2009
joi, 17 septembrie 2009
Ura, dragoste si frustrare
De ceva vreme m-am inscris in forumul pasionatilor de muzica lui Cohen (http://www.leonardcohen.com/). Il citeam de mult, dar m-am hotarat mai greu. Imi facea placere sa citesc parerile celorlalti despre concerte, despre el, despre viata si relatii umane.
In ultimii ani, s-au organizat intalniri intre fani, in diferite colturi ale lumii (Edmonton, Berlin, Hydra...), iar anul viitor va fi organizata o intalnire la Cracovia. Un oras medieval despre care am auzit multe, dar pe care nu l-am vizitat niciodata. M-am inscris si eu in grupul de participanti - e drept, e mult pana la anul in august, dar intotdeauna e bine sa iti planifici ceva pentru viitor, ceva care sa te mobilizeze, sa iti dea energie, sa te ajute sa te implici.
Pe langa frumusetea orasului in sine, Cracovia inseamna si apropierea de Auschwitz si Birkenau. Pata cea mai neagra din trecutul recent al unei omeniri si-asa foarte patate. Cred ca voi merge acolo, cu smerenie, ca om, din respect si durere pentru ce se poate intampla oricand, oricui, oriunde.
Cei de pe forum au, desigur, pareri impartite. Unii vor sa cunoasca istoria, altii nu. Unii vor sa viziteze lagarele mortii, altii nu. Fiecare are dreptul sa aleaga. Dar astazi am citit un mesaj venit de la cineva din Australia, care isi justifica refuzul prin ura - nu fata de evrei, ci fata de "crimele odioase comise de britanici".
Mi s-a parut oribil. Nu de ura este nevoie - exista si-asa destula, prea multa chiar, peste tot in lume. Asa ca am scris si eu cate ceva, despre ura, dragoste si frustrare. Un fragment urmeaza aici:
"Having a strong position about a topic - any topic - is reasonable and this has to be respected. But using death as a pretext to express personal frustrations against any nation – and doing it NOW, in the 21st century, is too much.
This is a community that places love before anything else – love of music, love of the Other, love as a healer, love as a binder of communities. I think that what brought us all together is our love and respect for Leonard Cohen and his music. Expressed in different ways - through words, paintings, sculptures, attitudes, music, memorabilia, friendship or other – but all just as honorable. Each of us has a different way of building something, inside ourselves or outside, on the foundation of this common point called Leonard Cohen.
Yes, some of us want to see the death camps with our own eyes. It may come from a sense of duty, from the mind, from the heart, from curiosity, from fear that it may happen again, from our desire for peace, from our sense of justice, from a sense of community with people we never knew and – dear God! – we might never have heard about, if Hitler had managed to finish his job.
There is enough hatred in this world today. People and communities have no time to bother about others. And they do not want to be bothered with other people’s problems, either. Injustice is something we live with every day. From a husband or wife, from a boss, from a president, from an extreme right or extreme left party, from things we want to do and can’t, from things others want us to do and we won’t, from heavy traffic, from lack of money, from thieves, violators, ethnic groups that we do not feel comfortable with, newspapers, television, biased talk shows, Jerry Springer, Le Pen, Mao (I know that he is dead, of course), Napoleon, the Inquisition, the Pope, Vietnam, fundamentalism, the British Empire, the Russian Empire, slavery (by the way, it was not the British who invented it!), soldiers, tyrants, illnesses, money….
No, Greg, it is not the dead who want us to suffer. It is us who induce that suffering – preferably to others. Sometimes this pain is physical, and sometimes it comes from words. There must have been some terrible blows that you have suffered in your life so far, if you are so willing to hurt others in turn.
Think again if you expect to wake up tomorrow with a smile on your face. There will be none. Or maybe just a faint one, to keep face..."
Am uitat sa spun ca textul este in engleza - ca si celelalte, caci engleza continua sa fie o limba care uneste. Ciudat, cat de multe lucruri ar putea uni oamenii, si totusi ele sunt primele pretexte pentru a ramane departe unii de altii.
Ura, dragoste si frustrare - doar trei dintre fatetele unei vieti de om.
In ultimii ani, s-au organizat intalniri intre fani, in diferite colturi ale lumii (Edmonton, Berlin, Hydra...), iar anul viitor va fi organizata o intalnire la Cracovia. Un oras medieval despre care am auzit multe, dar pe care nu l-am vizitat niciodata. M-am inscris si eu in grupul de participanti - e drept, e mult pana la anul in august, dar intotdeauna e bine sa iti planifici ceva pentru viitor, ceva care sa te mobilizeze, sa iti dea energie, sa te ajute sa te implici.
Pe langa frumusetea orasului in sine, Cracovia inseamna si apropierea de Auschwitz si Birkenau. Pata cea mai neagra din trecutul recent al unei omeniri si-asa foarte patate. Cred ca voi merge acolo, cu smerenie, ca om, din respect si durere pentru ce se poate intampla oricand, oricui, oriunde.
Cei de pe forum au, desigur, pareri impartite. Unii vor sa cunoasca istoria, altii nu. Unii vor sa viziteze lagarele mortii, altii nu. Fiecare are dreptul sa aleaga. Dar astazi am citit un mesaj venit de la cineva din Australia, care isi justifica refuzul prin ura - nu fata de evrei, ci fata de "crimele odioase comise de britanici".
Mi s-a parut oribil. Nu de ura este nevoie - exista si-asa destula, prea multa chiar, peste tot in lume. Asa ca am scris si eu cate ceva, despre ura, dragoste si frustrare. Un fragment urmeaza aici:
"Having a strong position about a topic - any topic - is reasonable and this has to be respected. But using death as a pretext to express personal frustrations against any nation – and doing it NOW, in the 21st century, is too much.
This is a community that places love before anything else – love of music, love of the Other, love as a healer, love as a binder of communities. I think that what brought us all together is our love and respect for Leonard Cohen and his music. Expressed in different ways - through words, paintings, sculptures, attitudes, music, memorabilia, friendship or other – but all just as honorable. Each of us has a different way of building something, inside ourselves or outside, on the foundation of this common point called Leonard Cohen.
Yes, some of us want to see the death camps with our own eyes. It may come from a sense of duty, from the mind, from the heart, from curiosity, from fear that it may happen again, from our desire for peace, from our sense of justice, from a sense of community with people we never knew and – dear God! – we might never have heard about, if Hitler had managed to finish his job.
There is enough hatred in this world today. People and communities have no time to bother about others. And they do not want to be bothered with other people’s problems, either. Injustice is something we live with every day. From a husband or wife, from a boss, from a president, from an extreme right or extreme left party, from things we want to do and can’t, from things others want us to do and we won’t, from heavy traffic, from lack of money, from thieves, violators, ethnic groups that we do not feel comfortable with, newspapers, television, biased talk shows, Jerry Springer, Le Pen, Mao (I know that he is dead, of course), Napoleon, the Inquisition, the Pope, Vietnam, fundamentalism, the British Empire, the Russian Empire, slavery (by the way, it was not the British who invented it!), soldiers, tyrants, illnesses, money….
No, Greg, it is not the dead who want us to suffer. It is us who induce that suffering – preferably to others. Sometimes this pain is physical, and sometimes it comes from words. There must have been some terrible blows that you have suffered in your life so far, if you are so willing to hurt others in turn.
Think again if you expect to wake up tomorrow with a smile on your face. There will be none. Or maybe just a faint one, to keep face..."
Am uitat sa spun ca textul este in engleza - ca si celelalte, caci engleza continua sa fie o limba care uneste. Ciudat, cat de multe lucruri ar putea uni oamenii, si totusi ele sunt primele pretexte pentru a ramane departe unii de altii.
Ura, dragoste si frustrare - doar trei dintre fatetele unei vieti de om.
sâmbătă, 5 septembrie 2009
Leonard Cohen pe YouTube
Deja au aparut imagini de la concertul de aseara. Unele sunt excelente - de exemplu cele de pe site-ul lui Remus Cernea, pe adresa
Ce altceva se mai poate spune? Doar o lunga melancolie, bucuria de a fi fost acolo cu tot sufletul deschis, bucuria ca publicul a fost in intregime "al lui" si speranta ca il voi mai revedea candva...
Este uimitor cum un singur om iti poate ramane intiparit in intreaga fiinta, ca sa-l simti apoi apropiat, ca si cum ti-ar fi vecin, prieten, tata sau "bunic care spune o poveste pe care iti doresti sa nu o mai termine niciodata", asa cum spunea un tanar, fericit posesor al unui bilet la concert.
Pentru mine nu va fi niciodata batran. Aveam vreo 15 ani cand l-am ascultat prima data (cu Suzanne, apoi Joan of Arc si, desigur, Famous Blue Raincoat) la emisiunile lui Motzu Pittis de pe Radio Tineret. Pe urma, cam cu un an, poate doi mai tarziu, am descoperit o caseta cu cantecele lui la Doina Cadariu. Doinitza avea si un volum de versuri scrise de el... si de atunci imi "bantuie" (in sensul cel mai magic) existenta si ma invata ca, oricat de greu ar fi in viata, nimic nu e pierdut, iar raza de soare revine intotdeauna.
Unii spun ca e o muzica sumbra. Ca e pesimist. Ce greseala! Cine sopteste "there is a crack in everything / that's how the light comes in" are lumina in suflet si stie sa o daruiasca si celorlalti. Stie sa-i invete sa lupte si sa invinga.
Leonard Cohen este totul - si este, mai presus de orice, el insusi. Iar noi, satelitii lui intru muzica si iubire, nu putem decat sa ne plecam in fata lui, Omul, Zeul, Cantecul.
Ce altceva se mai poate spune? Doar o lunga melancolie, bucuria de a fi fost acolo cu tot sufletul deschis, bucuria ca publicul a fost in intregime "al lui" si speranta ca il voi mai revedea candva...
Este uimitor cum un singur om iti poate ramane intiparit in intreaga fiinta, ca sa-l simti apoi apropiat, ca si cum ti-ar fi vecin, prieten, tata sau "bunic care spune o poveste pe care iti doresti sa nu o mai termine niciodata", asa cum spunea un tanar, fericit posesor al unui bilet la concert.
Pentru mine nu va fi niciodata batran. Aveam vreo 15 ani cand l-am ascultat prima data (cu Suzanne, apoi Joan of Arc si, desigur, Famous Blue Raincoat) la emisiunile lui Motzu Pittis de pe Radio Tineret. Pe urma, cam cu un an, poate doi mai tarziu, am descoperit o caseta cu cantecele lui la Doina Cadariu. Doinitza avea si un volum de versuri scrise de el... si de atunci imi "bantuie" (in sensul cel mai magic) existenta si ma invata ca, oricat de greu ar fi in viata, nimic nu e pierdut, iar raza de soare revine intotdeauna.
Unii spun ca e o muzica sumbra. Ca e pesimist. Ce greseala! Cine sopteste "there is a crack in everything / that's how the light comes in" are lumina in suflet si stie sa o daruiasca si celorlalti. Stie sa-i invete sa lupte si sa invinga.
Leonard Cohen este totul - si este, mai presus de orice, el insusi. Iar noi, satelitii lui intru muzica si iubire, nu putem decat sa ne plecam in fata lui, Omul, Zeul, Cantecul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)