În sfârşit, a trecut şi Paştele - în cazul meu, chiar de două ori: o dată pentru tata, o dată pentru mama. În copilărie chiar avea o semnificaţie - bucuria ouălor pictate (nu vopsite!), messa de la Sf. Iosif, apoi, la doar o săptămână distanţă, pasca făcută de mama (cu brânză dulce şi stafide!), ouă roşii, cozonaci şi încă o dată la biserică... micuţa biserică de pe Pitar Moş, vis-a-vis de casa noastră, unde stăteam în faţa porţii, din nou cu lumânărelele în mâini şi iar cântam, mirându-mă că limba română sună puţin altfel în acea a doua săptămână.
În vremurile în care religia era "opiu pentru popor" lumea îşi vedea, totuşi, de ale ei - în privinţa asta şi în altele. În vremurile noastre, în schimb, am uneori senzaţia că spectacolul bigotismului atotcuprinzător ne copleşeşte şi ne striveşte cu fiecare an mai mult.
Aşa că acum, că s-au terminat sărbătorile, răsuflu uşurată.
De cel puţin două ori pe an, de Paşti - neapărat cel ortodox căci prompteristele abia dacă au aflat că mai există şi alte confesiuni, ba le mai şi încurcă - şi de Crăciun şi, eventual, cu alte câteva ocazii intermediare, devenim dintr-o dată o naţie de roboţi religioşi, tobă de cunoştinţe despre Isus & Comp., dedicaţi postului (eventual negru)şi înghesuindu-ne la rând la spovedit, ştim totul despre ritualuri, superstiţii adunate în pripă de pe "Goagăl", ne întrecem în obedienţe şi, în general, ne supunem unui masochism mediatic extrem, presărat cu citate biblice declamate generos de popii care umplu canalele de televiziune oră de oră. Parcă se dă un semnal de atac - şi dintr-o dată ai impresia că te-ai teleportat într-un spaţiu fundamentalist fără scăpare, un fel de Iran românesc de mucava, parte integrantă dintr-un spectacol grotesc şi mizer, cu o regie ştirbă ce miroase a politică.
Iranul merită imitat, pentru că sărmanii menţinuţi în întuneric cred orbeşte orice li se spune - şi dacă îi mai ameninţi şi cu iadul - ehei! se transformă uşor în sclavii de care ai nevoie.
Constat cu tristeţe că dogma religioasă nu mai are de ceva vreme legătură cu credinţa în sine. S-a transformat şi ea într-o sursă de afaceri - comerţ cu indulgenţe, comerţ cu orice, inclusiv cu sufletele oamenilor. Ultima idee: candela "acreditată" - singura acceptată în biserici, conform spuselor patriarhului, orice încălcare fiind pasibilă de amendă (aşa cum scria pe poarta unei biserici). Evident, obiectul în cauză este mai scump decât oricare altul de până acum.
În ultima vreme - cu larga aprobare a politicienilor zilei - parodia religioasă a luat amploare. Acum câţiva ani ne amuzam de micii interlopi care, după ce ajungeau acasă cu maşinile noi - din Germania, desigur! - chemau popa în curte să le binecuvânteze motorul. Acum asistăm neputincioşi la îndoctrinarea agresivă a noului "Om Nou": legea - da, legea! - cere ca micuţilor din clasele pregătitoare (la cinci ani!!!) să li se predea OBLIGATORIU ore de religie! Popii (ortodocşi, desigur) se insinuează peste tot, pe ecran HD sau chiar 3D şi te torturează - într-o limbă română stâlcită de cuvinte slavone, pe care aproape că nu o mai înţelege nimeni - cu ameninţarea pedepselor veşnice, refuzând să observe că lumea de azi este alta decât cea de acum 2000 de ani.
România încă nu a depăşit etapa feudală, iar drumul înapoi, către analfabetismul Erei Întunecate, se anunţă foarte scurt şi simplu. Cu sau fără afurisenie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu