Magicianul Harry Tavitian

În seara asta mi-am dăruit o bucurie. Un concert de jazz (ah, cât de multe amintiri se leagă de jazz...) cu Harry Tavitian şi Cserey Csaba, la Muzeul Satului, cu ocazia Zilelor culturii armene.

Nu a fost doar atât. De-a lungul întregii zile vizitatorii au fost răsfăţaţi cu dansuri armeneşti, mâncare specifică, apoi cafea bună (din păcate nu l-am mai găsit pe domnul Florescu, cu cafeaua lui minunată), mici obiecte lucrate manual, fotografii, cărţi, picturi...

Ce mai! Un răsfăţ total. E al doilea an la rând când merg la acest eveniment, şi tot cu Anda (anul trecut a fost şi Gabriel) - mare amatoare, şi ea, de muzică bună şi evenimente culturale. De data asta, în centrul atenţiei a fost chiar concertul lui Harry Tavitian, a cărui muzică mă face să vibrez, încă de prin anii facultăţii. Da, se cânta jazz în Bucureştiul cenuşiu al anilor '80 - în sala aceea de pe calea Victoriei, devenită între timp cazinou, sau cine ştie ce altceva... şi la Sibiu, desigur...

Ce ar mai fi de spus: degetele fermecate ale magicianului ... şi armonia perfectă creată de Cserey Csaba, un baterist formidabil, născut printre armeni (la Gheorghieni) şi iubitor al culturii armene. Şi glumele lui Varujan Pambuccian, care, la îndemnul lui Harry, a încheiat seara cu "Mercedes Benz" al lui Janis Joplin, pe care l-am cântat şi noi, cei din public.

La final, minunile au răsărit din sacul doamnei Tavitian, plin cu daruri, care de care mai grozave, ca de la Moş Crăciun... - un răsfăţ pentru serile din iarna care va veni. Am cumpărat şi eu două CD-uri - şi am avut bucuria să primesc şi un autograf, de la maestru...

În sfârşit, puţină muzică adevărată, din aceea care te duce cu gândul la Eden...

La Bruxelles, din nou

Da, am fost la Bruxelles.

Prilejul a fost o conferinţă de informare despre European Master's in Translation (EMT).

A fost obositor, dar minunat. Lume de calitate, nivel academic, fără snobi, fără orgolii - doar interes pentru profesia asta frumoasă a noastră.

Întâlniri - sau reîntâlniri - plăcute, cu colegi din ţară, cu profesionişti din străinătate. Nu se putea să nu fac câteva poze !!!

Şi, ca de obicei, poza de lângă "piatra lui Schuman:

În timpul acesta, acasă - fierbere mare. O şefă se întreabă de ce am plecat eu, când i-ar fi plăcut mult să arunce acest "oscior" unei favorite slugarnice. Favorita respectivă scrie mailuri penibile în care se prostituează intelectual, spunând "se pare că eu trebuia să plec..." smiorcăindu-se printre rânduri, doar-doar impresionează pe cineva.

Da, m-am supărat. Dar calitatea întâlnirii de la Bruxelles - una fulger, care a durat două zile cu tot cu drumul dus-întors - mi-a readus zâmbetul pe buze.

Azi, la o zi după revenire, am trimis tuturor colegilor o SCRISOARE DESCHISĂ - pe care o redau mai jos. Vor fi multe lacrimi - şi multă ură revărsată. Puţin îmi pasă. Prietenii adevăraţi ştiu de ce.
Iată scrisoarea:

"SCRISOARE DESCHISA CATRE MEMBRII DLSC

Stimaţi colegi,
Având în vedere că în ultima vreme şi mai ales în ultima săptămână au apărut diferite disensiuni al căror centru de interes am fost chiar eu, doresc să fac câteva precizări pe care le consider importante.

De la bun început vreau să spun că relaţia mea cu Comisia Europeană şi DGT a început încă din anul 2006 – adică încă ÎNAINTE de intrarea României în UE. De-a lungul anilor am colaborat cu Comisia, am avut contracte de traduceri cu ei şi am fost implicată în câteva proiecte – ceea ce a avut ca rezultat includerea mea, de mai multă vreme, în reţeaua lor de colaboratori.

De asemenea, tot eu sunt cea care a stabilit o relaţie cu reprezentanţa DGT în România şi mi s-a părut normal ca, imediat ce a fost posibil (în cursul conferinţei de anul trecut, atât de apreciată de cei din afară şi atât de blamată de cei din departament – la care tot eu am invitat-o să ne onoreze cu prezenţa domniei sale, invitaţie acceptată cu amabilitate) să o invit pe titulara acestei reprezentanţe, dna Comănescu, să ne cunoască şi ca entitate, la sediul nostru, nu doar din vorbe.

Tot eu sunt cea care, în urma păstrării constante a relaţiei cu aceeaşi reprezentanţă, am reuşit să includ pe calendarul lor (altfel foarte încărcat) o prezentare a informaţiilor legate de Masterul European în Traducere.
Pentru cei care nu ştiu acest lucru, data stabilită iniţial a trebuit schimbată – NU din cauza mea sau a dnei Comănescu -, fapt ce a presupus un efort considerabil din partea dânsei, plus o mulţime de acte justificative trimise la Bruxelles. Dar am trecut împreună şi peste acest obstacol şi am reuşit să realizăm această întâlnire.

La data la care a avut loc întâlnirea respectivă (luna iunie!) pe adresa MEA de mail sosise deja oferta de participare la Conferinta EMT. Am întrebat-o pe dna Manolescu dacă a primit şi ea un mail similar – şi mi-a răspuns „Nu... nu cred... nu ştiu, am să mă uit.” Atunci i-am spus să vorbească neapărat cu dna Comănescu, deoarece e un eveniment interesant pentru noi. Da, la vremea respectivă recunosc că nu ştiam că invitaţiile se rezumă la o singură persoană per universitate. De notat însă că restul membrilor Departamentului au fost incluşi pe lista de comunicare a reprezentanţei DUPĂ această întâlnire.

PRECIZEZ CĂ SIMPLA APLICAŢIE NU ÎNSEAMNĂ ŞI CONFIRMAREA PARTICIPĂRII – chiar şi în cazul în care un singur om aplică din partea unei universităţi anume. Exemplul cel mai relevant – şi NU este singurul – este că DE LA UNIVERSITATEA BUCUREŞTI NU A FOST NIMENI INVITAT – în ciuda faptului că acolo există nu unul, ci două mastere de traducere cu tradiţie (în engleză, respectiv franceză). Aşadar nu eu sunt cea care trebuie să fie jenată din acest motiv – faţă de persoane din afară, pe care eu le respect şi cu care menţin o relaţie de lungă durată.

De asemenea, doresc să precizez că acest eveniment NU a fost unul de promovare ci unul de INFORMARE – aşa că supărarea celor care mi-au spus „tu habar nu ai de Masterul nostru, că te-a preocupat doar Masterul tău” nu îşi are rostul. Desigur, există oameni care îşi doresc să se specializeze permanent – şi alţii care preferă să se specializeze doar în răutăţi şi bârfe. Treaba lor. Sunt ferm convinsă că sunt SINGURA care a beneficiat de aceste cuvinte (şi de altele pe care nu are rost să le mai amintesc), în ciuda faptului că, de-a lungul timpului, au fost destui colegi care au urmat un Masterat. Pentru informarea tuturor, mai precizez că voi continua să mă specializez şi să studiez, indiferent de ce mi se va spune pe această temă.

La faţa locului, NICIUNUL dintre cei prezenţi (indiferent de ţară) nu a venit cu hârtii explicative şi niciunul nu a fost scos la tablă ca să demonstreze cât de bine ştie detaliile de acasă.

Totuşi, eu am avut onoarea unei mini-audienţe la dl. Piet Verleysen, Director la DGT, ocazie cu care i-am oferit documentele Masteratului nostru. Domnia sa mi-a confirmat faptul că MASTERUL NOSTRU NU POATE FI INCLUS în evaluarea din acest an deoarece nu avem încă numărul de ani de experienţă – lucru pe care îl ştiam deja. Mi-a promis, totuşi, că ne va include în reţeaua lor pentru viitor – pentru ca Departamentul să fie informat despre evenimentele ulterioare. Consider că acest rezultat este un mic succes – totuşi, un succes – NU pentru mine, CI PENTRU ÎNTREGUL DEPARTAMENT.

Ar mai fi multe de spus. Închei anunţând că, în săptămâna care a trecut, chiar înainte de plecarea mea la Bruxelles, pe adresa MEA de mail au sosit alte 4 (PATRU) invitaţii personalizate la evenimente interne şi externe. Poate că, în absenţa situaţiei penibile cu care m-am confruntat, aş fi transmis mai departe informaţiile, pentru binele DEPARTAMENTULUI şi al colegilor mei – nu al cuiva anume. Îmi pot permite să merg pe banii mei la Bruxelles oricând – şi nu doar două zile inclusiv transportul, cu alergătură şi tot restul. Am considerat întotdeauna că un astfel de eveniment NU mă priveşte doar pe MINE, nu e o sursă de orgoliu inutil, nu e un oscior aruncat la schimb, ci e un semn de interes pentru întregul Departament – şi voi continua să cred acest lucru, indiferent cu ce manifestări de simpatie mă voi confrunta pe viitor, din partea Departamentului.

Carmen Ardelean
Bucureşti, 15 Septembrie 2013"