De câteva luni încoace, revista Faleze de piatră îmi ocupă destule ore pe care le consider câștigate, împlinite, prețioase. Uneori este vorba despre o muncă titanică - citirea unui mare număr de eseuri, articole, fragmente de roman și așa mai departe, venite de la mulți români cu talent pentru literatură. Selecția este dură, suntem mai mulți redactori și părerile fiecăruia dintre noi contează.
Dar rezultatul este fantastic! Revista arată foarte bine, de grafică se ocupă câțiva profesioniști (artiști plastici, graficieni), între care și Maia Martin, al cărei articol pe această temă poate fi citit aici.
Este o plăcere să faci parte dintr-un grup de oameni atât de entuziaști. La revistă nu există criză - în afară de criza de timp. Nu există certuri - ci doar dezbateri de calitate. Nu există resentimente - ci doar plăcerea de a crea. Nimeni nu e nedreptățit, nimeni nu e uitat - fiecare are o șansă și dreptul la această șansă îi este respectat. Iar talent, slavă Domnului, există printre români, am putut vedea asta din plin, în lunile de când am intrat și eu în echipă. De fapt, suntem o familie: diferiți, dar apropiați, dincolo de granițele geografice.
Faleze de piatra - dar și rețeaua din care s-a născut, Cititor de proză, sunt, de ceva vreme, prietenii mei din fiecare zi și îmi dăruiesc lecturile din fiecare seară. Aș dori să le ofer mai mult timp - dar asta va veni, poate, când sănătatea mamei va fi mai bună.
Se afișează postările cu eticheta calitate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta calitate. Afișați toate postările
vineri, 4 iunie 2010
duminică, 18 octombrie 2009
O aniversare perfecta
De obicei, aniversarile sunt un prilej de reflectie... Te gandesti ce ai facut in ultimul an, ce ai realizat, ce ai daruit, ce ai fi putut sa faci si nu ai reusit si, mai ales, ce poti face in anul care vine.
De multe ori, ziua ta este punctul de criza (in sensul limbii vechii Grecii, unde "krisis" era un "turning point", adica un punct de confluenta intre vechi si nou)care iti da forta pentru restul vietii tale.
Iar cand o petreci cu prietenii, cu cei dragi tie, cu familia, sensul acestei zile este cu atat mai profund.
Ziua mea s-a intins, in acest an, pe... mai multe zile. Miercuri, acasa, cu Florin, Rodica, mama si - desigur - subsemnata. Cu o zi mai devreme, pentru ca programul meu la facultate ma obliga sa sar peste ziua de joi (adevarata mea zi de nastere). Apoi, vineri, cu prietenii (fosti cursanti) din blestematul acela de program Phare din vara.
In sfarsit (de fapt, nu chiar), ca un corolar, cina la Ginger cu mama, tanti Veronica, Mihai, Evi si Robert. Familia mea adevarata. Cei mai buni.
Doream de ceva vreme sa vin aici (s-a deschis in aprilie) - dar cautam un motiv cu adevarat important. Nici nu puteam gasi un loc mai minunat. Un patron simpatic, deschis, vesel si rafinat, cu mancaruri asemenea, un adevarat festin pentru minte si suflet. Un decor (inca) minimalist, dar decorat discret cu obiecte de arta autentica - tablouri si statuete de bronz - si, mai ales, fara emfaza tipatoare a "marilor" restaurante bucurestene. Spatii largi, curatenie exemplara, serviciu discret dar eficient, amabilitate, intr-un cuvant un loc de cea mai buna calitate, unde te simti binevenit. Un pahar de vin bun ciocnit alaturi de patron, o conversatie placuta, relaxata, ca intre prieteni si cercul a fost complet.
E din ce in ce mai greu sa te simti bine in Bucurestiul sufocat de fitze, de dudui inculte si interlopi cu degete groase si sunci ascunse sub vesminte tipatoare - dar de firma. E din ce in ce mai greu sa descoperi o oaza de normalitate in orasul nostru - dar exact asta am simtit in seara asta.
Un loc unde abia astepti sa te intorci, ca acasa.
De multe ori, ziua ta este punctul de criza (in sensul limbii vechii Grecii, unde "krisis" era un "turning point", adica un punct de confluenta intre vechi si nou)care iti da forta pentru restul vietii tale.
Iar cand o petreci cu prietenii, cu cei dragi tie, cu familia, sensul acestei zile este cu atat mai profund.
Ziua mea s-a intins, in acest an, pe... mai multe zile. Miercuri, acasa, cu Florin, Rodica, mama si - desigur - subsemnata. Cu o zi mai devreme, pentru ca programul meu la facultate ma obliga sa sar peste ziua de joi (adevarata mea zi de nastere). Apoi, vineri, cu prietenii (fosti cursanti) din blestematul acela de program Phare din vara.
In sfarsit (de fapt, nu chiar), ca un corolar, cina la Ginger cu mama, tanti Veronica, Mihai, Evi si Robert. Familia mea adevarata. Cei mai buni.
Doream de ceva vreme sa vin aici (s-a deschis in aprilie) - dar cautam un motiv cu adevarat important. Nici nu puteam gasi un loc mai minunat. Un patron simpatic, deschis, vesel si rafinat, cu mancaruri asemenea, un adevarat festin pentru minte si suflet. Un decor (inca) minimalist, dar decorat discret cu obiecte de arta autentica - tablouri si statuete de bronz - si, mai ales, fara emfaza tipatoare a "marilor" restaurante bucurestene. Spatii largi, curatenie exemplara, serviciu discret dar eficient, amabilitate, intr-un cuvant un loc de cea mai buna calitate, unde te simti binevenit. Un pahar de vin bun ciocnit alaturi de patron, o conversatie placuta, relaxata, ca intre prieteni si cercul a fost complet.
E din ce in ce mai greu sa te simti bine in Bucurestiul sufocat de fitze, de dudui inculte si interlopi cu degete groase si sunci ascunse sub vesminte tipatoare - dar de firma. E din ce in ce mai greu sa descoperi o oaza de normalitate in orasul nostru - dar exact asta am simtit in seara asta.
Un loc unde abia astepti sa te intorci, ca acasa.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)