Deja au aparut imagini de la concertul de aseara. Unele sunt excelente - de exemplu cele de pe site-ul lui Remus Cernea, pe adresa
Ce altceva se mai poate spune? Doar o lunga melancolie, bucuria de a fi fost acolo cu tot sufletul deschis, bucuria ca publicul a fost in intregime "al lui" si speranta ca il voi mai revedea candva...
Este uimitor cum un singur om iti poate ramane intiparit in intreaga fiinta, ca sa-l simti apoi apropiat, ca si cum ti-ar fi vecin, prieten, tata sau "bunic care spune o poveste pe care iti doresti sa nu o mai termine niciodata", asa cum spunea un tanar, fericit posesor al unui bilet la concert.
Pentru mine nu va fi niciodata batran. Aveam vreo 15 ani cand l-am ascultat prima data (cu Suzanne, apoi Joan of Arc si, desigur, Famous Blue Raincoat) la emisiunile lui Motzu Pittis de pe Radio Tineret. Pe urma, cam cu un an, poate doi mai tarziu, am descoperit o caseta cu cantecele lui la Doina Cadariu. Doinitza avea si un volum de versuri scrise de el... si de atunci imi "bantuie" (in sensul cel mai magic) existenta si ma invata ca, oricat de greu ar fi in viata, nimic nu e pierdut, iar raza de soare revine intotdeauna.
Unii spun ca e o muzica sumbra. Ca e pesimist. Ce greseala! Cine sopteste "there is a crack in everything / that's how the light comes in" are lumina in suflet si stie sa o daruiasca si celorlalti. Stie sa-i invete sa lupte si sa invinga.
Leonard Cohen este totul - si este, mai presus de orice, el insusi. Iar noi, satelitii lui intru muzica si iubire, nu putem decat sa ne plecam in fata lui, Omul, Zeul, Cantecul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu