În ultimii ani am început să mă întreb dacă nu cumva mă îndepărtez de neutralitate, dacă nu le cer studenţilor prea mult, uitând, doamne fereşte, cum e să fii de cealaltă parte a baricadei.
Totuşi, nu. Dar simt că generaţia actuală de studenţi este mai dependentă de sentimentul crizei decât cei din anii trecuţi. Nu mai ştiu cum să se bucure de anii studenţiei. Nu le mai pasă de faptul că, de fapt, învaţă pentru ei şi nu pentru un profesor sau altul. Nu îşi vizualizează viitorul în niciun fel.
Influenţa civilizaţiei de consum se simte din ce în ce mai mult în lumea românească, iar ei se lasă păcăliţi, nu mai privesc dincolo de ea, se limitează la "ceea ce se vede" şi nu mai caută profunzimile. Ce păcat! Telefonul mobil (de preferat unul foarte scump, care îţi "dă un statut social"!) sau Facebook-ul au devenit mai importante decât acumularea, formarea personală, entuziasmul căutării sau bucuria "lucrului bine făcut".
Cu o săptămână în urmă, un test (scris) la traductologie mi-a adus surpriza de a-mi reciti până la epuizare propriile fraze, redate mecanic de vreo 20 de studenţi. Cuvintele mele, parcă trase la xerox, de nişte tineri cărora părea să nu le pese că fac un efort robotic, inutil lor şi jignitor pentru mine, fericiţi doar pentru că au bifat un răspuns, două, trei, douăzeci cu "cuvintele potrivite".
Să le fi dat tuturor câte un 3, pentru copiat? Cui ar fi folosit? Să le fac morală? Pentru prima dată, am avut sentimentul dureros al inutilităţii unui astfel de demers. Punem capul în jos, privim câteva clipe în pământ, ne înghiţim muştruluiala şi apoi ne vedem de treabă. La fel. Ambiţie? Orgoliu? Doar nişte cuvinte mari, prea mari şi mai ales depăşite...
Nu, şcoala românească nu "scoate tâmpiţi" aşa cum afirma un contemporan submediocru; dar contextul general - exterior şcolii şi îndreptat, constant, împotriva şcolii - îi îndeamnă pe tinerii de azi spre aceeaşi mediocritate care poate fi manipulată mai uşor.
Iar noua Lege a educaţiei naţionale decapitează intelectualitatea română, nu prin condamnarea la închisoare, ca în anii 50, ci prin dispreţ şi uitare. Motivele sunt tot staliniste, pentru că un trib de conducători inculţi şi frustraţi, plini de ură faţă de cunoaştere şi faţă de cei ce o reprezintă nu se simt bine decât în compania celor mai slabi şi mai proşti decât ei, pe care, deci, pot să-i domine. Dacă te laşi cumpărat, par să îi spună ei tânărului de astăzi, dacă taci şi repeţi, ca un papagal, ce vreau eu să aud, o să-ţi meargă bine. Dacă nu, te distrug.
Rămâne de văzut cîţi vor fi cei care se vor lăsa păcăliţi. Cu bani mulţi (sau nu), dar fără respect de sine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu