Se spune adesea că modul în care începi un an îşi pune amprenta asupra vieţii tale din anul respectiv, cu bune şi cu rele. Poate că este o superstiţie. Poate doar dorinţa noastră de a păstra un strop de încredere pentru o perioadă mai lungă căci, în mod normal, în noaptea dintre ani toată lumea petrece.
Dacă ar fi să mă iau după asta, anul de care ne-am despărţit ar fi trebuit să fie unul vesel. Acum un an, mama era bine, veselă şi, la petrecerea de familie la care m-am ataşat tocmai pentru că ştiam că boala ei va evolua, a dansat, a glumit şi, în general, s-a simţit foarte bine. Dar anul ei a fost departe de a fi unul bun... Iar lângă ea, văzând cum suferă în tăcere, nici speranţele mele nu au rezistat prea mult...
Un nou an, cu speranţele sale. Noaptea de Revelion mi-a adus o surpriză (desigur, după ce mi-am "culcat copilul-mama"): o petrecere VIP, într-un club privat, cu şampanie franţuzească scumpă, friptură de curcan cu trufe şi sos de castane şi cu un concert Loredana la fel de privat, de două ore în care am auzit-o cântând cum, probabil, nu se întâmplă niciodată la contractele obişnuite. Veselie, lume foarte bună, atmosferă de calitate, aşa cum aproape uitasem că poate să existe în Bucureşti. Eleganţă, stil, rafinament: un mic Paris ascuns în spatele unei uşi, departe de nebunia petardelor aruncate la întâmplare de nişte descreieraţi, departe de manele şi fiţe de doi bani. Rochii elegante, fracuri şi papioane - totul funcţionând firesc, fără fasoane, între oameni calzi deşi puternici, între prieteni.
Iar acum, în tradiţia speranţelor pe braţul cărora ne lăsăm pentru o noapte mare cât un an, nu îmi rămâne decât să cred, aproape împotriva evidenţei, că anul meu va fi în continuare la fel: un an de firesc şi normalitate în Bucureşti, România, pe strada mea cu nume ajuns de poveste: Dorobanţi.
LA MULŢI ANI 2011 !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu