TEKOM la Bucureşti

Un eveniment despre care nu am vorbit în postarea precedentă, pentru că am dorit să dau mai multe detalii, este întâlnirea TEKOM care a avut loc la Bucureşti, fiind găzduită de Camera de Comerţ şi Industrie a României în 12 octombrie 2012.

TEKOM este structurat sub forma unei asociaţii care şi-a propus, de la bun început, să aducă laolaltă reprezentanţi ai tuturor acelor profesii care au legătură cu comunicarea tehnică - şi asta dincolo de graniţe sau de bariere specializate, de orgolii sau interese partizane.
Totul porneşte de la realitatea concretă a zilelor noastre, care arată că viaţa depinde de tehnică în cele mai profunde detalii ale sale, iar comunicarea între culturi se poate face având la bază relevanţa tehnicii în toate acele profesii implicate.

Interesant. Şi util, deoarece profesorii, ca şi traducătorii, fac parte dintre aceia a căror activitate se împleteşte astăzi armonios cu tehnica, indiferent de materia predată. Pentru noi - un plus de interes datorită curentului din ce în ce mai amplu care pune localizarea în centrul activităţilor de traducere.

Această întâlnire a fost o primă şansă de a ne cunoaşte, de a vedea ce anume ne apropie şi ce putem face, de acum înainte, împreună. M-am bucurat să văd că studenţii noştri au dat curs invitaţiei mele şi a colegilor mei de a participa - iar din discuţiile de final cu ei am înţeles că interesul lor a fost trezit. M-am bucurat, de asemenea, să văd că noi şi Universitatea Bucureşti avem, în sfârşit, o platformă comună care să anuleze, pe viitor, acel instinct de rivalitate dură pe care l-am observat adesea, în anii de când la noi s-a înfiinţat Specializarea Traducere-Interpretare. N-ar fi trebuit să ne "călcăm pe bătături" dar am fost adesea priviţi ca un nedorit atac la potenţialii studenţi pe care ei îi considerau, de facto, ai lor...

Mai trebuie spus că, aşa cum se arată în invitaţia pe care am primit-o: "Întâlnirile Tekom România, desfăşurate de 3-4 ori pe an, sunt de regulă evenimente adresate tinerilor care vizează o carieră în domeniul comunicării tehnice şi/sau traducerilor."

Asociaţia Traducătorilor şi câteva firme de profil au fost prezente, prin reprezentanţi, la această întâlnire - şi nu pot să nu vorbesc despre bucuria pe care am simţit-o când mi s-a spus (urmare a faptului că unii dintre foştii noştri studenţi colaborează cu aceste firme) că "dacă toţi studenţii dvs. sunt aşa atunci meritaţi felicitări!". Chiar dacă, aşa cum se întâmplă întotdeauna la astfel de întâlniri, au fost, ici-colo, şi nişte vorbe goale, esenţialul este că EXISTĂ şanse de colaborare - şi chiar dorinţa sinceră de a pune lucrurile în mişcare. Iar domnul Laurenţiu Constantin, de la Constanţa, este cel căruia trebuie să-i mulţumesc pentru că a inclus STI-ul pe harta TEKOM-ului.

Discuţiile s-au desfăşurat pe mai multe teme:
1. Perspectiva proprie asupra formării profesionale a traducătorilor.
2. Care credeţi că este stadiul actual al colaborării diverşilor actori în formarea profesională a traducătorilor?
3. Care consideraţi că este ponderea care revine în prezent fiecăruia dintre „formatori” (universităţi, firme, asociaţii profesionale)?
4. În ce zonă vedeţi cel mai mare potenţial pentru dezvoltarea acestei colaborări?
5. Care consideraţi că este cel mai important neajuns al implicării organizaţiei dvs. în formarea profesională a traducătorilor?
6. Ce recomandare aţi face celorlalţi formatori?

Şi chiar am avut, cu toţii, ce spune. De la punctul de vedere al Cristianei Cobliş, preşedinta Asociaţiei Traducătorilor, până la reprezentanta TEKOM din Germania sau cea a "Casei de traduceri" - end-user-ii au spus ce vor de la profesionişti sau de la viitorii profesionişti. Iar noi, profesorii - cum am gândit pregătirea lor în vederea aceluiaşi scop.

Următoarea întâlnire va fi la Politehnică, în noiembrie sau decembrie. Eu am propus ca, împreună cu cei de la Universitate, să organizăm şi noi o astfel de "sesiune", rămâne deci să decidem împreună asupra temei.

Şi chiar sper să fie un proiect de succes!

Săptămâni pline...

Ultimele săptămâni au fost pline de evenimente... plăcute sau mai puţin plăcute. Dar toate astea fac parte din viaţă şi trebuie savurate - sau acceptate - ca atare.

Mai întâi, pe 22 septembrie, un nou concert Leonard Cohen. Minunea s-a repetat şi a treia oară iar magnificul Cohen a revenit la Bucureşti - de data asta în Piaţa Constituţiei - pentru încă un eveniment impresionant. 15000 de spectatori s-au înghesuit în preajma Casei Poporului, luminată şi ea feeric, pentru a-l asculta pe cel venit pentru a ne destăinui secretul celui mai recent album al său: "Old ideas".
Dar... s-a terminat prea repede - regulile zonei cereau o încheiere înainte de miezul nopţii, nu mai târziu, aşa că am fost privaţi de surprizele acelor "Encore" atât de iubite. În plus, destui spectatori nărăvaşi care au compromis, parţial, începutul spectacolului... dar şi întâlnirea, pentru mine, cu destui prieteni Coheniţi de care mă leagă ani buni de muzică bună...

Apoi, chiar a doua zi, câteva ore de relaxare la Muzeul Satului, la "Zilele Culturii Armene". M-am dus de curiozitate - dar şi din prietenie, simţindu-mă, astfel, mai aproape de prietenii mei armeni din America.
Dansuri, expoziţii de fotografii şi de obiecte cu specific armenesc, plus o cafea ca la carte... iată ingredientele unei duminici reuşite! Pe deasupra, vremea a ţinut cu noi şi ne-a dăruit un soare arzător, răsfăţ suprem în acest final de septembrie...

Ultima săptămână de vacanţă s-a dus prea repede, punctată din păcate de ceva probleme - o posibilă pistră la bilă care, în cele din urmă, s-a dovedit a fi "doar" ceva nisip la rinichi... Şi, mai ales, o primă "excursie" de bună voie la Urgenţă, pentru o ecografie de verificare; fiind cel mai apropiat spital, era şi cel mai sigur. Credeam că e prima dar şi ultima - însă zilele ce au urmat mi-au dovedit, din nefericire, contrariul...

În sfârşit, a venit şi prima zi de cursuri - de data aceasta, chiar pe 1 octombrie, cum rareori se întâmplă. Veselie, bucuria revederii cu studenţii şi colegii (la festivităţile de deschidere - SNSPA la Parlament, STI şi Master STI la noi, în Tei). Ziua promitea să se încheie liniştit, ca de obicei, dar... ghinion... bezna din curte la ora 19.30 şi o clipă de neatenţie s-au transformat într-un mic calvar ce încă nu s-a termnat. O căzătură pe partea dreaptă şi emoţia unei fracturi la braţ... o nouă "excursie" la Urgenţă, de data asta cu un grad mult mai ridicat de îngrijorare şi, în final, eu însămi arătând ca o semi-mumie, bandajată pe jumătate din corp şi dorindu-mi cu disperare să mă trezesc mai repede din acest vis urât...

Nu, din păcate nu era un vis. Şi uite-aşa, cu posibilităţile de mişcare limitate (dar şi cu marele noroc că sunt stângace, deci puteam să fac multe lucruri care altfel mi-ar fi fost imposibile... inclusiv să scriu la calculator cu o singură mână), am mai obţinut o săptămână de vacanţă "nesolicitată" şi, oricum, deloc plăcută.

Acum lucrurile stau mult mai bine, iar braţul meu drept are chiar o oarecare flexibilitate - departe, totuşi, de normal. Dar viaţa merge mai departe, iar la cursuri am vorbit mai mult şi am evitat scrisul, mi-am protejat mâna cât am putut şi mi-am văzut, după puteri, de treburi...

Pe 6 octombrie trebuia să merg la cimitir, pentru comemorarea de 3 luni a mamei... şi evident că nu am mai putut. Însă pietrarii mi-au făcut o surpriză extraordinară şi au terminat de refăcut (din temelii!!!) monumentul. Ieri am ajuns, în sfârşit, acolo şi am fost încântată. E frumos, durabil şi elegant - o nouă casă pentru părinţii mei... Sigur, aş fi preferat să nu fie nevoie... dar măcar port în suflet bucuria că le-am făcut un dar frumos... La primăvară am să plantez şi flori şi totul va fi "perfect"... Dar în suflet, în continuare, plutesc la fel de multe umbre...

Mâine este ziua mea. Prima aniversare fără mama. Fără cel mai important pilon al vieţii mele. Sigur, port cu mine mereu amintirile - dar şi acel nod în gât şi în piept care, uneori, se transformă în lacrimi. Nu e de-ajuns... Fiinţa vie şi plină de forţă lipseşte şi va lipsi mereu de-acum încolo.

Iar eu, de trei luni încoace, mă întreb mereu cine sunt de fapt...