De unde ieri mă cufundasem în adâncă melancolie, justificată de amintirile încă foarte vii ale prezenţei mamei alături de mine, astăzi viaţa mi-a propus să întorc faţa către un moment de bucurie: petrecerea "de tăierea moţului" lui Luca...
Iar Luca, aşa cum am aflat abia ieri, s-a născut, acum un an, de ziua mamei...
O viaţă vine, o viaţă pleacă... Amândoi s-au zbătut să trăiască - unul a învins, cealaltă a pierdut... Iar frumuseţea copilului salvat prin dragoste şi empatie, dincolo de eforturile medicilor şi de cele ale mamei sale, m-au făcut să las la o parte, pentru o zi, durerile mele şi să mă bucur din nou, pentru el şi pentru acest triumf al vieţii pe deplin meritat ...
Zâmbetul unui copil înseamnă totul. Viaţa unui copil te face să crezi, din nou, în miracole. Luca este un miracol frumos, luminos şi care, în timp, sunt convinsă, ne va aduce tuturor bucurie.
Înconjurată de copiii pe care îi iubesc - în ordinea vârstei: Robert, Anne şi Luca - am petrecut o seară frumoasă pe care nu aveam voie să o ratez.
LA MULŢI ANI, LUCA!
În altă ordine de idei: telefonul a continuat să rămână tăcut o vreme, aseară. Apoi m-a sunat Cătălina - verişoara mea, nepoata pe care mama o iubea aşa de mult. Şi-a amintit. Pentru mine a fost suficient.
Azi m-a sunat şi Nunu, de la Braşov. Alt văr... alt om... Mă suna să îmi amintească de faptul că săptămâna viitoare e ziua lui tanti Buba (90 de ani...). I-am mulţumit şi i-am spus că aş fi preferat să-şi amintească ce zi a fost ieri.
"Ce a fost ieri???" întrebarea a răsunat gol şi fals... "Ahhhh... 22 martie... da... VAI !!!"
DA. Uneori, vorbele sunt de prisos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu