PREZENTUL TRECUTULUI

De ceva vreme incoace suntem ademeniti cu articole, in presa scrisă sau online, cu emisiuni televizate glorificatoare şi - bineînţeles - cu multe comentarii de pe Facebook privind TRECUTUL MARE al naţiei române.
Nimic rău în asta, dacă se păstrează o limită.
Mi se pare, totuşi, că autorii - de vârste diferite - se uită prea mult în trecut şi ignoră faptul că valoarea se păstrează prin CONTINUITATE, nu doar prin declaraţii festiviste.

Mă bucur de fiecare dată când aflu de performanţele tinerilor liceeni la Olimpiade internaţionale. Doar că - obosită de trecut şi suspicioasă faţă de prezent - îmi pun întrebarea: ce vor face ei în VIITOR?
Exemplu: medalii de aur la Olimpiada internaţională de... aeronautică. O pasiune minunată - dar ce vor face când va veni timpul să-şi aleagă o carieră? Se vor angaja, TOŢI, la Observatorul Astronomic, pe un salariu de mizerie? Sau... îşi vor căuta dreptul la un viitor conform cu visele lor, la NASA?
Exemplele ar putea continua, desigur - cu ştiinţele exacte, limbile străine, biologia etc.... etc....

La un post de televiziune bântuit, în ultimul an, de acelaşi festivism aflăm că, în lumea largă, românii sunt cei mai buni - şi, mai ales, că ei fac ce fac "pentru România". Jurnalişti serioşi sunt puşi să scotocească toate ungherele pământului în căutare de "români".
Aceşti români prin naştere şi cetăţeni ai lumii prin valoare merită toată admiraţia - NU FESTIVISMUL GROTESC - pentru că au avut forţa şi îndrăzneala să-şi urmeze visul şi să găsească locul potrivit pentru a şi-l împlini.
Şi locul acela nu este, nicidecum, într-o ţară a vorbelor goale, a promisiunilor false, a furtului intelectual, a scamatoriilor politice nesfârşite sau a fricii de o sabie sau alta, de care scăpăm, răsuflând uşuraţi, coborând fruntea sau arcuind spinarea veşnicului Dinu Păturică.

Tot privind în trecut, uităm să trăim în prezent şi, mai ales, să ne construim - onest şi decent - viitorul. Ne amăgim cu iluzia grandorii în timp ce - fatalitate! vorba lui nenea Iancu - ne mulţumim cu puţinul rămas la "împărţeală". Visăm ce am fi putut să fim, în loc să găsim calea pentru a deveni ceea ce suntem în stare să fim.

Eroii de azi - şi ei chiar există - nu au nume în cartea de istorie (cea pe care, se ştie, o scriu aşa-zişii "învingători" ai zilei). Dar ei ne stau alături fără să ne ceară să le punem pe creştet aura meritată. Nu au nevoie de cuvinte bombastice şi de cele "15 minute" de celebritate televizată. Ei ştiu să râdă sau să plângă doar atunci când este cazul - fără emfază şi fără false pretenţii. Ei îşi amintesc mereu cine sunt - şi ne dăruiesc, nouă celorlalţi, o IDENTITATE a prezentului pe care noi alegem, de cele mai multe ori, să o ignorăm.

Sau... poate nu?

Despre Halloween, altfel...

De ceva timp încoace nebunia carnavalului macabru de sfârşit de octombrie (moştenit, zice-se, de la americani) a înfierbântat minţile tututor - fie pro, fie contra.

Lăsând la o parte faptul că noi românii suntem, în general, lipsiţi de acea relaxare interioară care te face să zâmbeşti când e de zâmbit, să fi sobru DOAR când trebuie să fii sobru, să "intri în poveste" când e cazul sau să te prefaci că eşti din nou copil şi, în fine, să te bucuri din toată inima în orice clipă - ceea ce ne face, în principiu, veşnic scorţoşi fără motiv şi fals-preţioşi mai ales când nu e cazul, m-am gândit că nu ar strica să vorbim puţin despre Halloween - cu seriozitate, de data asta.

Un fost coleg, pe care îl apreciez, îi pune pe daci înainte de orice altă influenţă şi respinge moda "americănismelor". Cu puţine minute în urmă i-am spus că, probabil, chiar şi dacii sărbătoreau, cu seriozitate, aceste zile (iniţial în număr de TREI, numărul magic) în vremurile în care lumea nu era aşa de cosmopolită şi îşi respecta simbolurile fără să caute aprobare din stânga sau din dreapta (geografic vorbind).

Aşadar, cele trei zile din care azi ne amintim doar una reprezentau o triadă a legăturii dintre străbuni, lumea prezentului şi viitor. O trecere normală şi necesară spre ordine, care nu se poate face decât trecând prin "haos" - punctul acela care marchează schimbarea şi căruia, mult mai târziu, grecii antici îi spuneau "krisis". Perioada dintre ceea ce azi numim "31 octombrie - 2 noiembrie" era una dintre cele patru perioade alternative de sărbători fundamentale (alăturate echinocţiilor şi solstiţiilor) în TOATE calendarele vechi.

Samhuinn (căci aşa îl numeau celţii, de la care avem dovezi scrise, spre deosebire de daci) era momentul în care "se deschideau porţile dintre cele două lumi" pentru a-i învăţa pe cei vii să de "deschidă" (sufleteşte şi spiritual, desigur) către cei dragi, plecaţi de demult. Era un mod esenţial de A-ŢI PĂSTRA IDENTITATEA şi de a NU UITA, de a-ţi menţine conştiinţa conectată la realitatea finalităţii vieţii.

Lumina aprinsă în faţa casei avea rolul de a marca drumul dintre cele două lumi, dar şi de a-i apăra pe cei de acum de atingerea spiritului celor răi plecaţi de demult. Simbolul FOCULUI, dacă asta spune ceva. Era un mod de a anula FRICA (adică exact ceea ce Creştinismul de orice fel a readus în sufletele oamenilor...)

Trei zile, deci. Prima - mai ales de la lăsarea întunericului, dedicată înţelegerii trecerii vieţii spre moarte. A doua (cea păstrată de Catolicism sub numele de "Tutti Santi") - se sărbătorea tot pe înserat când luminile salvatoare din noaptea precedentă erau duse, ca simbol al triumfului luminii, pe mormintele strămoşilor. A treia, în sfârşit - era ziua dedicată viitorului, copiilor care aveau rolul de a PĂSTRA TOTUL ÎN MEMORIE.

E drept, costumaţiile caraghioase de azi nu mai au nicidecum acelaşi rol simbolic. Greşeala americanilor a fost să ducă în derizoriu un lucru profund şi definitoriu.
Dar nici noi nu mai suntem la fel....

Şi totuşi... poate că, din când în când, noi, românii ar trebui să renunţăm la masca asta a "pretinsei corectitudini" post-proletare sau a bigotismului extrem şi să TRĂIM NORMAL - acceptând, între altele, şi faptul că nu ştim mai nimic despre noi, despre ceilalţi, despre viaţă şi moarte.
Tot bâjbâind după o identitate imaginară (dar idilică, desigur!) pierdem prea des din vedere ceea ce, de fapt, ne defineşte...

Am adăugat aici şi o imagine cu toate sărbătorile celtice, pentru cine doreşte să se documenteze mai bine...