Lăsând la o parte faptul că noi românii suntem, în general, lipsiţi de acea relaxare interioară care te face să zâmbeşti când e de zâmbit, să fi sobru DOAR când trebuie să fii sobru, să "intri în poveste" când e cazul sau să te prefaci că eşti din nou copil şi, în fine, să te bucuri din toată inima în orice clipă - ceea ce ne face, în principiu, veşnic scorţoşi fără motiv şi fals-preţioşi mai ales când nu e cazul, m-am gândit că nu ar strica să vorbim puţin despre Halloween - cu seriozitate, de data asta.
Un fost coleg, pe care îl apreciez, îi pune pe daci înainte de orice altă influenţă şi respinge moda "americănismelor". Cu puţine minute în urmă i-am spus că, probabil, chiar şi dacii sărbătoreau, cu seriozitate, aceste zile (iniţial în număr de TREI, numărul magic) în vremurile în care lumea nu era aşa de cosmopolită şi îşi respecta simbolurile fără să caute aprobare din stânga sau din dreapta (geografic vorbind).
Aşadar, cele trei zile din care azi ne amintim doar una reprezentau o triadă a legăturii dintre străbuni, lumea prezentului şi viitor. O trecere normală şi necesară spre ordine, care nu se poate face decât trecând prin "haos" - punctul acela care marchează schimbarea şi căruia, mult mai târziu, grecii antici îi spuneau "krisis". Perioada dintre ceea ce azi numim "31 octombrie - 2 noiembrie" era una dintre cele patru perioade alternative de sărbători fundamentale (alăturate echinocţiilor şi solstiţiilor) în TOATE calendarele vechi.
Samhuinn (căci aşa îl numeau celţii, de la care avem dovezi scrise, spre deosebire de daci) era momentul în care "se deschideau porţile dintre cele două lumi" pentru a-i învăţa pe cei vii să de "deschidă" (sufleteşte şi spiritual, desigur) către cei dragi, plecaţi de demult. Era un mod esenţial de A-ŢI PĂSTRA IDENTITATEA şi de a NU UITA, de a-ţi menţine conştiinţa conectată la realitatea finalităţii vieţii.
Lumina aprinsă în faţa casei avea rolul de a marca drumul dintre cele două lumi, dar şi de a-i apăra pe cei de acum de atingerea spiritului celor răi plecaţi de demult. Simbolul FOCULUI, dacă asta spune ceva. Era un mod de a anula FRICA (adică exact ceea ce Creştinismul de orice fel a readus în sufletele oamenilor...)
Trei zile, deci. Prima - mai ales de la lăsarea întunericului, dedicată înţelegerii trecerii vieţii spre moarte. A doua (cea păstrată de Catolicism sub numele de "Tutti Santi") - se sărbătorea tot pe înserat când luminile salvatoare din noaptea precedentă erau duse, ca simbol al triumfului luminii, pe mormintele strămoşilor. A treia, în sfârşit - era ziua dedicată viitorului, copiilor care aveau rolul de a PĂSTRA TOTUL ÎN MEMORIE.
E drept, costumaţiile caraghioase de azi nu mai au nicidecum acelaşi rol simbolic. Greşeala americanilor a fost să ducă în derizoriu un lucru profund şi definitoriu.
Dar nici noi nu mai suntem la fel....
Şi totuşi... poate că, din când în când, noi, românii ar trebui să renunţăm la masca asta a "pretinsei corectitudini" post-proletare sau a bigotismului extrem şi să TRĂIM NORMAL - acceptând, între altele, şi faptul că nu ştim mai nimic despre noi, despre ceilalţi, despre viaţă şi moarte.
Tot bâjbâind după o identitate imaginară (dar idilică, desigur!) pierdem prea des din vedere ceea ce, de fapt, ne defineşte...
Am adăugat aici şi o imagine cu toate sărbătorile celtice, pentru cine doreşte să se documenteze mai bine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu