De câteva săptămâni încoace SONG-ul s-a întors, mai mult ca niciodată, în viaţa mea şi a noastră. Mai tineri sau mai puţin tineri, mai ezitanţi sau nu ... ne-am adunat din nou pentru repetiţii, în barul de la Preoteasa. Aproape acasă. Mărţişorul din acest an va fi altfel decât toate celelalte.
Cu câteva săptămâni în urmă, pe pagina de Facebook a foştilor membri ai grupului SONG a apărut un anunţ surprinzător: realizatoarea de televiziune Carmen Movileanu îndrăznea să viseze – iar în centrul proiectului ei de vis eram chiar noi. Cu o emisiune de 1 martie, ca o primă rază de soare adusă în dar pentru toţi cei care, cu ani în urmă, au iubit acest grup. Pentru Oanţă – pentru a alunga toate tristeţile de odinioară şi pentru ca o primăvară de suflet să le ia, măcar pentru o clipă, locul.
Dacă spun că, la prima întâlnire, îmi tremurau picioarele cred că nu se va mira nimeni. Probabil că şi alţii au simţit acelaşi lucru. Nu ştiam prea multe amănunte – doar o idee timidă care spera să prindă formă, dacă şi noi eram de acord. S-a vorbit mult în acea zi, pro şi contra – că nu se poate, că nu e timp, că vocile nu mai sunt la fel.... până când cineva a venit cu ideea „să cântăm ceva ca să ne mai înveselim puţin”. Şi am cântat – şi dintr-o dată, parcă ideea nu a mai părut aşa de imposibilă...
De câteva săptămâni încoace ne învingem cu toţii emoţiile, temerile şi răguşelile întâmplătoare şi revenim la repetiţii. Au fost câteva şi în Studioul Muzical de la TVR. Dar parcă tot Preoteasa ne atrage mai mult, ca un magnet. Şi trecem, de fiecare dată, pe lângă sala 11 în tăcere, ca să urcăm apoi ceva mai sus, în bar. Oanţă e pe acolo, sunt sigură de asta. Ne ascultă şi zâmbeşte. Nu, nimic nu e perfect. Dar imperfecţiunea cu suflet este oricând de preferat unei perfecţiuni fără viaţă...
Pe 1 martie 2014 vom intra iar în Televiziunea Română ca să cântăm live. Cu siguranţă că va fi un sentiment deosebit. Am strâns cu toţii aşa de multe amintiri încât mă tem că, odată deschis capacul, ele nu vor putea fi oprite. Şi nici lacrimile. Deşi ar trebui să zâmbim mai mult decât oricând – pentru că oamenii care contează ţin minte; şi pentru că vom fi din nou, pentru două ore (sau chiar mai mult) tineri, nebuni şi îndrăzneţi; şi pentru că lumea pământeană va fi din nou deschisă pentru a-l primi în mijlocul ei, din nou, pe Oanţă, cel veşnic tânăr; şi pentru că SONG-ul nu va muri niciodată.
Pe treptele de la Preoteasa, vreo şaizeci şi mai bine de „tineri” se grăbesc, de trei ori pe săptămână, spre repetiţie. Ne mai punem şi ochelarii ca să citim partiturile – de pe foi sau de pe tabletă; uneori ne mai scapă vocea – dar de fiecare dată există alături un alt umăr care să ajute.
Acesta este lucrul cel mai important pe care ni l-a lăsat Oanţă moştenire – dreptul la prietenie în spaţiul muzicii. Indiferent cine suntem dincolo de uşile sălii de repetiţie, indiferent dacă ne iubim sau nu (în primul rând pe noi înşine) în restul timpului, aici avem dreptul şi obligaţia să existăm în armonie. În muzică şi dincolo de ea.
Sâmbătă, 1 martie 2014, ora 14.00, TVR2. De ţinut minte. Pentru că acolo, la TVR, mă voi simţi, timp de două ore foarte intense, FOREVER YOUNG.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu