despre muzica

O bucurie neasteptata intr-o Romanie din ce in ce mai sumbra: un CD de colectie cu Dan Andrei Aldea, editat de Jurnalul National. Nu e mult de cand vorbeam cu Doina despre el, despre serile petrecute la ei, cu un pahar de vin (in vremea in care ma chinuiam si eu sa imi umezesc putin buzele in licoare, ca sa nu "ies din schema", pana cand am decis ca am dreptul sa spun sus si tare ca mie nu imi place vinul - si am trecut pe cafea), cu Motzu, cu Maria, cu Dana - foarte mica si foarte vesela, mic titirez magic ratacind printre "oamenii mari"... O lume care revine in viata mea din cand in cand, ca dinspre un somn cu vise, dintr-o vreme in care traiam intens fiecare clipa, vorbeam putin si respiram mult, muzica, lumina, filosofie, muzica si iar muzica...
In ultimii doi-trei ani m-a readus acolo, de fiecare data, cate un soc existential, cate o stire despre unul, altul din cei care au hotarat ca nu mai e loc pentru ei pe lumea asta si ca pleaca in alte zari, sa mai caute acel ceva care sa-i implineasca. Motzu... Stefan Iordache... De data asta, s-a intamplat altfel: un ziar romanesc mi-a adus viata si muzica buna.
Imi amintesc de o seara de prin '74, parca - inca nu ii cunosteam, nici pe Sfincsi, nici pe Phoenicsi - cand tremuram de nerabdare pe o vreme cainoasa, pe scarile de la Sala Palatului, asteptand "sa intre Phoenix". Era vremea celor inghesuiti "in deschidere" - si cui sa-i pese de altcineva decat de Andrii Popa?!? Brusc, acordurile de chitara dinspre sala m-au readus la realitate si am pornit spre ele, hipnotic, uitand de ce trebuia sa urmeze peste doar cateva minute. Am fugit sa prind firul acela de cantec, vocea aceea stranie care te sfasia si te intregea totodata - si am descoperit pe scena trei baieti de care nu auzisem, dar care cantau dumnezeieste... Cine sunt ei? am intrebat. Sfinx ii cheama...
Dan Andrei Aldea a decis sa renunte la cetatenia romana. La aproape 60 de ani, e poate prea tarziu pentru o purificare totala. E prea tarziu pentru a constata ca nu avea rost sa isi mai faca sperante pentru o tara in care maneaua guverneaza. In politica si in muzica deopotriva.
Dan Andrei Aldea este ecoul copilariei multora dintre noi, cei care am trait bucuria muzicii profunde si adevarate intr-o Romanie cufundata in intuneric. Iti multumesc, minunat menestrel, ca existi si ca traiesti si acum prin muzica. Vorbele grele ale unor carcotasi imberbi si fandositi dor dar trec, muzica ta ramane in sufletul nostru. Cetatenia nu mai conteaza de mult, tara ta este si va fi mereu muzica. Multumesc pentru aceasta bucurie si pentru cateva seri de demult, alaturi de muzica ta si de cativa colegi din SONG.