sâmbătă, 25 septembrie 2010

Budapest, not Bucharest...


... cu alte cuvinte, Bucureștiul nu este Budapesta. Românul verde se simte jignit de această confuzie care a făcut epocă, încă de pe vremea când americanii jucau tenis la București, cu Cupa Davis pe masă, împotriva lui Năstase și Țiriac. Vai - cum e posibil să nu știe lumea despre București?!? Inculții!!!
O prostie. Fiecare individ - și cu atât mai mult fiecare popor - are o bază culturală sau informativă limitată și nu poți acuza pe nimeni că nu știe ceva ce nu reprezintă o informație utilă pentru fiecare zi. Dacă ai întreba un român, de exemplu, ce capitală are Slovenia... mă tem că rata răspunsurilor corecte ar fi dezastruoasă. Și Slovenia este la doi pași, nu la mii de km distanță...

De data asta sufăr sincer că Bucureștiul nu e Budapesta. În ultima săptămână, Dalai Lama a început un periplu prin țări din Europa de Est (Ungaria și acum Polonia) unde s-a întâlnit cu vârfurile culturale și cu reprezentanți ai mediului universitar. Apoi, cu oamenii simpli. Inițial, era vorba să vină și la București (știam asta de pe la începutul lui 2010) - dar ulterior a renunțat, din dorința de a nu "afecta mediul cultural" de la noi. Da, probabil că popii activiști cu fundamentalismul lor ortodox și-au făcut din nou datoria. Ce ne trebuie nouă să vină și ăsta pe aici? Să ne amețească babele pe care abia-abia le-am convins să facă temenele și să bage bani la cutia milei, după ce se târăsc prin noroaie după ce "se bagă moaște"?!?
Atunci, în primăvară, când am aflat că nu mai vine în România - după ce îmi făcusem iluzii că voi avea bucuria și șansa de a împărți aceeași bucată de pământ cu un om sfânt care înțelege viața dincolo de preceptele dogmatice atât de limitative - am scris prima parte din Înțeleptul, dedicată chiar lui.

La Budapesta, țară tot creștină, Dalai Lama a fost primit cu respectul cuvenit. A primit titlul de cetățean de onoare al orașului. Ungurii nu sunt lași ca să folosească pretexte politice (vezi-doamne relația cu China) ca să scape de problemele de conștiință și eventualele dureri de cap. Românii, în schimb, s-au fofilat - o nouă dovadă a gradului de penibil la care am ajuns.

Nu - Bucureștiul nu e Budapesta. Nu avem curajul, ambiția, respectul pentru muncă, pentru istorie, pentru valori, pentru oameni pe care îl demonstrează, zi de zi, vecinii noștri. Dar la aroganță nu ne întrece nimeni. Mai demult, spuneam unor prieteni că noi, românii, suferim de două manii care se bat cap în cap, dar a căror sumă este un dezastru: mania grandorii (vezi, printre altele, protocronismul uneori agresiv, la modă, din timp în timp, printre cercetători dealtfel respectabili, dar mai ales așa, după ureche, printre oamenii obișnuiți și care caută cu disperare ceva de care să poată fi mândri) și mania persecuției. Cu alte cuvinte: noi suntem la originea civilizației; noi am fost creștini înainte de a fi români; noi ... noi... noi... Și, la polul opus: dar de ce nu ne recunoaște lumea drepturile și întâietatea?!? de ce nu ne place nimeni?!?

În ultima vreme cred că par un critic de dragul criticii, de parcă aș căuta doar punctele negre ale contemporanilor mei. Nu este chiar așa. Dar, cu calitățile pe care încă le mai avem, am putea, într-adevăr, să realizăm atât de multe; ne-am învățat, însă, să fim superficiali, comozi, să privim de sus pe oricine, să mințim, să ne lăcomim, să dăm întotdeauna vina pe alții pentru ce ni se întâmplă, să ne ascundem după munți de gunoaie morale și, în general, să ne mulțumim cu puțin.

Poate că, dacă vom ști să scăpăm de toate astea, vom reuși să facem în așa fel încât Bucureștiul să devină, cu adevărat, București și Dalai Lama, sau puținii alții asemenea lui să se simtă onorați că ajung aici.
Altfel, ne vor ocoli mereu, iar noi ne vom afunda și mai adânc, în lipsă de repere morale cu valoare de universalitate.

4 comentarii:

  1. Am dat curs amabilei invitaţii de a vă citi articolul.

    Vreau să observ că sintagma " în virtutea relaţiilor bune cu China" sintetizează multe lucruri dintre care unele sunt sigură că nu vi le puteţi imagina, datorită ineditului lor pentru modul nostru de gândire.

    Există însă şi soluţia să mergeţi la Budapesta, la doi paşi de- aici şi lucrurile se rezolvă.

    RăspundețiȘtergere
  2. Intr-adevar Bucurestiul nu e Budapesta, chiar si simpla comparatie a capitalei noastre cu multe orase sau zone ale tarii nu poate avea un numitor comun.
    Diferentele intre cele doua capitale europene sunt vizibile inca de cum trecem granita tarii si pana nu vom constientiza adanc asta sa depasim acest handicap, aceasta diferenta vom ramane mereu complexati.
    Sa incercam sa punem fiecare cate o caramida la fundatia trainica pe care ne-o dorim.

    RăspundețiȘtergere
  3. Vă mulţumesc pentru semnalare.
    Nu ştiam că Dalai Lama urma să vină la Bucureşti!Iar anunţul că a renunţat să o facă pentru " a nu afecta mediul cultural " este bulversant!Şi ruşinos pentru cei ce l-au determinat să-şi schimbe intenşia!Dar mi-e ruşine şi mie, ca român că s-a putut petrece aşa ceva!

    Cred că aveţi dreptate în privinţa supoziţiilor pe care le faceţi ... Din păcate, transparenţa în comunicarea dintre cei ce ne " rostuiesc " vieţile de zi cu zi şi sufletele - şi noi, cei de rând, nu există. Ca să n-avem cui reproşa, în mod direct, pesemne...
    E o ruşine naţională !
    Tot respectul pentru unguri !

    Sânziana Batişte

    RăspundețiȘtergere
  4. http://www.youtube.com/watch?v=6u75womzFoE

    RăspundețiȘtergere