TURUL FRANŢEI - SINOPSIS (3)

Le Tour 2014 continuă - şi tot aşa şi comentariile mele zilnice. Mi s-a părut interesant să scriu câte ceva despre fiecare loc prin care trece caravana... Căutând informaţii de toate felurile te documentezi mai bine, afli mai multe - şi deci este şi o satisfacţie personală...

Aşadar, iată a treia parte a comentariilor. Ultima va veni după finalul de la Paris, de duminică şi va cuprinde etapele din ultima săptămână a acestui superb traseu sportiv şi turistic.

DOINA BUCĂTARU DIXIT:
Turul Franței sau Turul Abandonurilor
Etapa 2
115 Sacha MODOLO LAM - abandon
71 Mark CAVENDISH OPQ - nu s-a prezentat la start
Etapa 4
166 Andy SCHLECK TFR - nu s-a prezentat la start
137 Gregory HENDERSON LTB - abandon
Etapa 5
1 Christopher FROOME SKY - abandon
Etapa 6
117 Ariel Maximiliano RICHEZE LAM - nu s-a prezentat la start
33 Jesus Alberto HERNANDEZ BLAZQUEZ TCS - abandon
26 Egor SILIN KAT - abandon
9 Xabier ZANDIO ECHAIDE SKY - abandon
Etapa 7
167 Danny VAN POPPEL TFR - abandon
142 John Darwin ATAPUMA BMC - abandon
63 CLEMENT Stef BEL - abandon
Etapa 8
191 Mathias FRANK IAM - nu s-a prezentat la start
133 Bart DE CLERCQ LTB - abandon
Etapa 9
173 Egoitz GARCIA ECHEGUIBEL COF - abandon
Etapa 10
185 Mathew HAYMAN OGE - abandon
54 Edward KING CAN - abandon
31 Alberto CONTADOR TCS - abandon
Ziua de pauză
163 Fabian CANCELLARA TFR - abandon
Și nu suntem decât la jumătate!

ETAPA 13
SĂ FIE CU NOROC ! Am trecut, deja, în a doua jumătate a Turului Franţei din acest an. Plecarea se face tot din Saint-Étienne, în ziua dedicată comemorării a 96 de ani de la naşterea lui Nelson Mandela. E timpul ca rutierii din echipele care încă nu au obţinut victorii de etapă să iasă, în sfârşit, în evidenţă. Cicliştii de la Europcar şi Orica au încercat acest lucru ieri, dar sprintul masiv din final le-a stricat planurile. Poate ei, poate cei de la Trek sau Movistar să încerce ceva acum.

Ne îndreptăm, aşadar, spre Alpi. Astăzi, drumul început la Saint-Étienne ne poartă prin Saint-Chamond, vechiul punct de pază pentru apeductul de la Lyon. Este localitatea unde s-a născut campionul de Formula 1 Alain Prost. Apoi, la Col de la Croix de Montvieux se va trece peste o căţărare de categoria a treia. Încet ne apropiem de departamentul Rhone-Alpes şi, trecând peste Col de Palaquit, la 1154 de metri, ajungem la punctul final al etapei – Chamrousse, aflată la 1730 de metri altitudine.

Vremea va avea mare importanţă azi asupra capacităţilor fizice ale cicliştilor. Totuşi, Nibali, Valverde sau Purito Rodriguez continuă să aibă, teoretic, prima şansă de victorie.

Chamrousse nu este pentru prima dată pe traseul Turului Franţei. În 2001 a găzduit un contracronometru – câştigat de Lance Armstrong. Panorama spectaculoasă care se deschide spre vârfurile montane din jur constituie o atracţie mai ales pentru pasionaţii sporturilor de iarnă. Aici s-au desfăşurat şase dintre probele de iarnă ale Olimpiadei de la Grenoble din 1968 – la care celebrul Jean-Claude Killy a câştigat trei medalii de aur.

La Chamrousse are loc un festival internaţional unic în lume – festivalul montan stradal numit Chamrousse en Piste. Cât despre specificul culinar, zona este cunoscută pentru specialităţile de caramangerie şi patiserie, dar şi pentru diversitatea brânzeturilor din lapte de vacă. Aşa-numitul „gratin dauphinois” (cartofi la cuptor, cu usturoi şi smântână), puiul cu fructe de mare (specialitate foarte iubită în aceste locuri), un gen de ravioli numiţi „tourtons” (umpluţi cu carne sau legume în diferite combinaţii) sau celebrul „tartiflette” (bazat tot pe cartofi la cuptor, dar cu multă ceapă, brânză rasă şi felii de jambon afumat) sunt tot atâtea ispite pentru cei ce vor avea timp să stea la masă şi să se bucure de rezultatele obţinute în cursă.

ETAPA 14
ALPII. ISTORIE ŞI PROVOCARE. Cu o zi în urmă, căldura a făcut destule victime în rândul cicliştilor. Navarro, se pare cu gastroenterită, chiar Richie Porte cu probleme încă neclarificate... Bardet şi Peraud în suferinţă... După afirmaţiile directorilor sportivi ai echipelor, fiecare ciclist a băut, pe parcursul etapei, în jur de 20 de sticle de apă, adică aproximativ 10 litri!

Azi etapa ne poartă de la Grenoble, oraşul cu aură olimpică şi amuntirea lui Jean-Claude Killy, dar şi cel în care, în 2013, Thomas Voeckler a câştigat o etapă spectaculoasă a Criteriului Daupniné. Ne îndreptăm spre Risoul, staţiunea cu ape sulfuroase cunoscută din vremea romanilor – un fel de Herculane franţuzesc. Alpii îşi deschid, cu precauţie, drumurile pentru cicliştii care doresc, din nou, să-i cucerească, iar Col d’Izoar, trecătoarea aflată la 2360 de metri altitudine, „culmea pleşuvă” cu monumentul dedicat lui Fausto Coppi şi Louison Bobet (primul francez câştigător al Tour de France de trei ori la rând, între 1953-1955) pare să fie adevărata piatră de încercare în această parte a traseului.



Risoul, staţiune din Alpii Superiori (Hautes-Alpes)aflată destul de aproape de graniţa cu Italia, în aşa-numita Pădure Albă, ne aminteşte de victoria lui Chris Froome în Criteriul Dauphiné din 2013. Tot aici s-au lansat, în Tour de l’Avenir, rutieri astăzi foarte cunoscuţi, cum sunt Nairo Quintana şi Andrew Talansky – niciunul dintre aceştia nu se află, din păcate, între cei care vor ajunge azi acolo.

Cu siguranţă că rutierii nu vor avea timp să facă băi în apa sulfuroasă, cu toate că aceasta le-ar mai putea vindeca din rănile adunate de-a lungul celor 13 etape precedente. Dar poate vor avea prilejul să admire livezile de meri cunoscute în toată Franţa, pentru fructele lor parfumate.
Ne aşteptăm ca favoriţii să încerce să îşi apropie victoria, căci orgoliul cuceririi Alpilor nu se compară cu nimic altceva. Totuşi, sunt posibile surprize din partea unor tineri talentaţi ca Bakelants, Bardet, Rafal Majka – sau poate că Voeckler va dori să adauge încă un podium explorărilor sale din această regiune...

ETAPA 15
SPRINT ŞI ISTORIE ROMANĂ. Astăzi părăsim Alpii şi ne îndreptăm spre sudul Franţei. Plecarea se face din Tallard, o comună cu puţin peste 1900 de locuitori aflată pe coama muntelui. Le Tour nu se află aici pentru prima dată – în 2007 etapa a 10-a a pornit tot de aici, încheindu-se, atunci, la Marsilia.
Astăzi nu vom ajunge atât de mult spre sud. Punctul final al călătoriei, după sprintul de la km 175,5 din La Galine, va fi oraşul Nîmes – mărturie vie a istoriei Imperiului Roman dar şi locul unde s-a realizat, pentru prima dată, ţesătura de bumbac cunoscută iniţial sub numele de „serge de Nîmes” şi pe care cu toţii o cunoaştem ca „denim”.

Multe lucruri extraordinare se pot spune despre acest oraş construit în vremea romanilor sub numele de Nemausus, pe malul râului Gardon. Când l-am vizitat pentru prima dată, acum vreo 20 de ani, am fost impresionată de modul în care au fost păstrate aici vestigii romane spectaculoase. Mai întâi, podul apeductului roman, Pont-du-Gard, lung de 50 km (cel mai lung din Europa) care aducea apa necesară oraşului de la un izvor aflat la Uzès. Această construcţie uimitoare, pe trei niveluri, a fost realizată în secolul I d.Hr. şi se păstrează şi astăzi uimitor de bine.

Oraşul propriu-zis a fost construit într-o zonă de câmpie, pe Via Domitia, drumul roman care făcea legătura între Roma şi posesiunile sale spaniole. Între cele mai frumoase şi bine păstrate vestigii romane de aici se numără Templul dedicat lui Gaius Caesar şi Lucius Caesar, construit, se pare, în jurul anului 16 î.Hr. şi cunoscut astăzi drept „Maison Carée”, în principal pentru că are o structură rectangulară şi în jurul său a fost păstrat un perimetru larg, deschis, pentru ca această clădire să fie bine scoasă în evidenţă între construcţiile de secol XVIII care o înconjoară.

Dar elementul definitoriu al oraşului Nîmes este Amfiteatrul Roman, cea mai bine păstrată arenă romană din întreaga Franţă. Construit în jurul anului 70 d.Hr amfiteatrul a fost recondiţionat către sfârşitul secolului al XIX-lea, pentru luptele de tauri ce au loc anual, de Rusalii, după încheierea paradei numite „pégoulade”, în cadrul unor festivităţi păstrate astfel încă din Evul Mediu. Poate că tocmai amfiteatrul a fost elementul comun care a motivat înfrăţirea oraşului cu Verona – pentru că ambele păstrează amfiteatre romane impresionante, ce servesc şi azi drept scenă pentru spectacole de operă şi concerte. În sfârşit, să nu uităm Jardins de la Fontaine – superba grădină ridicată pe locul unde, odinioară, se aflau termele romane din oraş.

Nu ştim dacă rutierii vor avea timp să admire aceste frumuseţi. Dar poate că Greg Lemond şi Stephano Bernardino vor folosi acest prilej pentru a aminti de victoria lui Mark Cavendish în sprintul care a încheiat o etapă a Turului acum cinci ani, în 2009.

21 IULIE – ZI DE PAUZĂ
Ce se poate face în ultima zi de pauză din Tour de France 2014?

Mai întâi, o trecere în revistă a amintirilor săptămânii care a trecut. Tricoul galben purtat de un francez, Tony Gallopin, de ziua Franţei. Lacrimile lui Andrew Talansky la capătul unei etape în care, rănit şi plin de vânătăi, a refuzat să se lase învins. St Etienne şi încă o ratare a victoriei de către Sagan. Amintirea tragicului accident al lui Andrei Kivilev. Clădirile proiectate de Le Corbusier. Alpii şi victoria lui Nibali de la Chamrousse, apoi victoria lui Rafal Majka de la Risoul, spectaculosul duel între tinerii ciclişti francezi şi chinul lui Purito, cel care încearcă să-şi adjudece tricoul alb cu buline roşii al căţărătorilor. În sfârşit, amfiteatrul roman şi o nouă victorie a echipei Katiusha, la sprintul din Nîmes, prin ambiţiosul Kristoff, după ce Bauer şi Elmiger au fost la un pas să treacă primii linia de sosire, supă o evadare de 200 de km. Sagan a sosit pe locul al treilea – unul pe care încă nu îl obţinuse, aşa cum a spus chiar el la finalul etapei...

Pentru ciclişti, ziua de pauză înseamnă Carcassonne. Sunt sincer invidioasă pe şansa lor de a descoperi secretele vechilor cathari, cele pe care multă lume le-a aflat abia din cărţile lui Dan Brown...



Rămâne supărarea suporterilor care încă nu s-au liniştit, după abandonul favoriţilor lor; bucuria că o nouă generaţie de ciclişti talentaţi – mulţi chiar din Franţa – e gata să preia ştafeta; diversitatea comentariilor şi a discuţiilor de pe pagina Eurosport, care nu ne lasă să ne odihnim nici măcar o zi; şi, între două reluări televizate, câte o pastilă de WATTS cu imagini... tot din ciclism.

Odihniţi, ne pregătim pentru ultimele etape din această ediţie, 2014, a Turului Franţei. Aşa de repede au trecut două săptămâni?????

ETAPA 16
POVESTEA LEGENDARILOR CATHARI.
Ziua de pauză a cicliştilor s-a terminat. Nu ştim ce amintiri au adunat din acest oraş-fortăreaţă medieval care, conform tradiţiei, a aparţinut vechilor cathari, un popor creştin cu origini misterioare (după unii cercetători, persane) despre care Dan Brown ne spune că erau păstrătorii celui mai teribil secret al creştinătăţii – Sfântul Graal. Catharii, consideraţi de către Papalitate un grup de eretici, au fost învinşi şi ucişi de către armatele de cruciaţi ai Papei Innocent al III-lea pe la 1209.

Fortăreaţa de la Carcassonne, construită în structuri concentrice, este înconjurată de un zid exterior foarte înalt, cu 53 de turnuri de pază. În vremea cea mai neagră a Catolicismului occodental, aici şi-a stabilit sediul Inchiziţia franceză; asăzi, turnul care i-a aparţinut acesteia găzduieşte un „Muzeu al terorii”. Tot aici se mai află o grădină şerpuită, numită „Grădina Calvarului” dar şi aşa-numita Stradă Voltaire. În timpul lui Napoleon, fărtăreaţa, aflată într-o stare gravă de degradare, a fost la un pas să fie demolată, dar a fost în cele din urmă salvată de autorităţile locale şi de cetăţeni.



În etapa precedentă Kristoff s-a alăturat marilor câştigători de etape de aici, Yaroslav Popovich sau, în vremuri mai de demult, Jean Stablinski. Astăzi plutonul pleacă din Carcassonne îndreptându-se spre Pirinei, prin Autacam, pentru a se încheia la Bagnères-de-Luchon, în apropiere de graniţa cu Spania. Vom avea oare un câştigător de etapă spaniol? În alţi ani echipa Euskaltel, formată din ciclişti basci, avea ambiţia de a câştiga etapele din această zonă. Cine va câştiga de această dată?

Le Tour a ajuns pentru prima dată la Luchon în 1910, când câştigător a fost Octave Lapize. „Regina Pirineilor” va pune ca de obicei probleme cicliştilor, dar între ei se află şi francezul Voeckler, câştigător aici în 2010 şi care, poate, doreşte să repete acea perfornanţă.

La final, poate că rutierii vor gusta câteva dintre specialităţile locale: „Pétéram” (asemănătoare cu haggis-ul scoţian, o mâncare făcută cu burtă de oaie), „pistache” (tocană de oaie) sau „gâteau à la broche” – un fel de kürtös kalacs pregătit la foc tradiţional.